Nunta la Palatul Ghika

Rareori ne facem timp să ne bucurăm de locurile interesante din Bucureşti, chiar dacă sunt aproape de noi. Aşa se face că vedem Palatul Ghika mai des la nunţi şi aproape deloc în meschinul nostru timp liber. Dar este un motiv în plus să îl privim cu atenţie. Până la urmă, ce îl face să fie interesant?

Cum sunt genul care ia în serios orice presupune un pic de studiu, mă apuc să caut prin cărţi să văd ce se întâmpla în lume în anii 1820-1830, perioada în care s-au construit palatul Ghika şi bisericuţa din apropierea lui. Şi văd că James Watt murise, dar revoluţia industrială îşi continua drumul. Champollion descifra hieroglifele. Byron lupta alături de greci. Nicéphore Niépce şi Daguerre realizau primele fotografii!

Dar să revin la palat. Îl înţeleg altfel acum? Oarecum. Mi-am amintit contextul în care a renăscut admiraţia pentru Antichitate, pentru echilibrul şi simplitatea formelor. În Europa se înălţau clădiri sobre şi monumente publice impresionante. Şi iată că oamenii înstăriţi ai acelor vremuri tot aşa construiau şi aici. Un palat neoclasic – de fapt, o reşedinţă de vară în mijlocul naturii, undeva în afara Bucureştilor. Nu doar înstăriţi, dar şi educaţi, cei de atunci puteau aprecia un arhitect ca Xavier Villacrosse. (Mă întreb dacă putea acest catalan să fie un Gaudí al Bucureştilor. Un timp, a ocupat funcţia de arhitect şef al oraşului şi s-a ocupat şi de restaurarea bisericilor cu care se mândreşte orice bucureştean mai răsărit în zilele lui bune).

Deşi torturate de vremuri şi de ideile uneori ciudate de exploatare, aceste locuri îşi păstrează farmecul.