Georgiana & Florin {Nunta}

Nunta Georgianei şi a lui Florin ne-a pus într-o situaţie nouă. La doar câteva zile după o pierdere teribilă în familia noastră, nunta aceasta trebuia să fie fotografiată cât puteam noi de bine, la fel ca oricare alta. Dar puteam?
Mi-a povestit cineva despre un actor care a primit o veste tragică în timp ce juca într-o comedie şi a continuat să joace. Sunt momente în viaţă când durerea şi veselia se apropie într-un fel atât de neaşteptat şi aparent absurd. Dar poate nu ar trebui să ne surprindă astfel de momente în vieţile noastre mereu grăbite.
Am cunoscut-o pe Georgiana atât de veselă şi cu un zâmbet atât de sincer încât am înţeles că vom putea face fotografiile pe care ni le doream. Fericirea ei era reală şi avea să răzbată prin toate imaginile. Rolul nostru nu era atât de greu ca al actorului, până la urmă. Nu ne-am învins durerea şi poate nici nu am reuşit să o ascundem bine. Dar a trebuit să punem suflet în fiecare fotografie şi cred că am reuşit.