Cărţile cu poze şi cealaltă Irină

A fost odată, pe vremea când noi doi aveam împreună doar câteva amintiri şi o minge, un moment în care am intuit că povestea noastră, ce se tot căznise să înceapă, avea să fie totuşi lungă. A fost momentul în care am aflat că şi Robert a avut (şi încă mai are) o mulţime de cărţi de poveşti (ruseşti, mai ales) cu ilustraţii extraordinare, pe care ni le aminteam amândoi şi asupra cărora visasem, probabil, în copilăria noastră lipsită de desene animate şi Wii, ore nenumărate.

Când am avut împreună o casă, un băiat şi o lume întreagă, am început să cumpărăm toate cărţile de poveşti cu ilustraţii frumoase care ne-au picat în mână. Nu ne-a împiedicat faptul că sunt scumpe, pentru că puteam spune oricând pentru Andrei, iar asta este o dezlegare la orice cheltuială, mai ales dacă pare să aibă şi vreo intenţie (mai mult sau mai puţin) educativă. Chiar şi când Andrei era pe undeva prin burta mea, luptând-se cu coastele mele şi cu orice părea să îi stea în cale, noi citeam Prinţese date uitării sau dispărute cu voce tare, convinşi fiind că şi lui îi plăcea, chiar dacă pe moment părea ocupat cu luptele lui teritoriale. Şi nu cred că ne-am înşelat, pentru că dintre toate, pe aceasta o răsfoieşte cel mai des.

Reînviată fiind dragostea din copilărie pentru cărţile cu poze, a început, ca orice dragoste, să ne inspire, să ne dea energie şi să ne invadeze complet. Vroia să devină parte chiar şi din munca noastră, dar un timp nu am înţeles cum s-ar fi putut aşa ceva. Până la urmă, a venit o zi în care i-am împărtăşit lui Robert o idee care se năştea chiar atunci, pe măsură ce îi vorbeam şi îi citeam entuziasmul în ochi. (Să nu vă imaginaţi că se entuziasmează la multe dintre ideile mele; eu am cam multe, el e cam sceptic… rareori se întâmplă aşa minune). I-am spus atunci că albumele noastre foto, care au importanta misiune de a rămâne zeci de ani într-o familie şi de a spune o poveste, trebuie să aibă o copertă adecvată pentru… o poveste. Trebuia să găsim pe cineva deosebit, care să le înţeleagă destinul şi să ilustreze potrivit aceste mari cărţi cu poze.

Un timp nu s-a întâmplat mare lucru. Ideea trebuia să se aşeze un pic şi să capete mai mult sens. Dar un impuls de om dependent de magia Google m-a adus într-o zi în faţa omului potrivit. Nişte ilustraţii frumoase şi un nume – ce îmi trebuia mai mult? Ba chiar şi o adresă, la care am trimis frânturi din ideea necoaptă bine şi din entuziasmul copilăresc, cu greu ascuns. Apoi ne-am întâlnit. Afară viscol cumplit, noi trei la un ceai fierbinte, privindu-ne miraţi. Avea să iasă ceva? Nici nu mai conta. Simţeam o bucurie inexplicabilă.

Irina – pentru că, trebuie să vă spun, întâmplarea a făcut să purtăm acelaşi nume – a realizat prima ilustraţie pentru noile coperţi Cromatica. Iar noi am visat asupra acestei imagini, ca în copilărie, ore nenumărate. Abia aşteptăm să vedem albumele care vor pleca din mâinile noastre, învelite în această copertă. Partea şi mai frumoasă este că, dacă un cuplu nu se va regăsi îndeajuns în această imagine, va putea spune Irinei chiar povestea iubirii lor, de la momentul în care împărţeau doar câteva zâmbete, până la cel în care au decis să împartă totul. Iar această poveste unică va avea o ilustraţie doar a ei! Oare cum va părea acest album, peste câteva zeci de ani, în mâinile unui nepoţel? Şi ce vise va naşte în mintea lui?

Album foto nunta - coperta cu ilustratie (1)

Detaliu din coperta realizată de Irina Dobrescu pentru Cromatica


Album foto nunta - coperta cu ilustratie (2)
Album foto nunta - coperta cu ilustratie (3)
Album foto nunta - coperta cu ilustratie (4)
Album foto nunta - coperta cu ilustratie (5)