Dimineaţă de pirat - Cromatica Photography

Dimineaţă de pirat

Andrei se trezeşte primul. Îşi ia o jucărie şi vine la noi în pat. Stă câteva minute cuminte, apoi ne pupă, se amuză punând jucării pe noi sau pozându-ne cu telefonul. Când se plictiseşte, pleacă în sufragerie şi se uită la desene până se face 7,30 şi ne trezim şi noi de-a binelea. Aşa a făcut şi azi. Doar că s-a întors repede la noi în pat, spunând că trebuie să rezolve un mister. Cineva mâncase pufuleţi în sufragerie şi nu fusese el, că el nu a mai primit aşa ceva de mult timp. Auzindu-l cum se tot întreabă şi îşi răspunde singur, am început să râdem şi n-am reuşit să mai dormim ca de obicei, până la alarma telefoanelor. Adevărul e că abia aşteptam şi noi să ne trezim, pentru că Andrei avea carnaval la grădiniţă şi trebuia să îl pregătim să arate ca un pirat. Iar asta nu poate fi altceva decât o mare distracţie pentru toată familia, pentru că Andrei îşi intră repede în rol. Într-un rol inventat de el, în care mersul e de cowboy, mie îmi răspunde când îl strig care-i treaba, moşule? – că aşa spune şi Bugs Bunny, nu trebuie să mă supăr – iar privirile sunt ale lui Jack Sparrow, deşi, specifică el, doar seamănă cu Jack, de fapt el e Barbă Neagră.

Portret copil - costum de pirat (1)
Portret copil - costum de pirat (2)
Portret copil - costum de pirat (3)
Portret copil - costum de pirat (4)
Portret copil - costum de pirat (5)
Portret copil - costum de pirat (8)
Portret copil - costum de pirat (7)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to Top

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.