Boyhood

Cumva îi înțeleg pe cei care urăsc iarna în București. Imediat ce dispare zăpada, iese la iveală o lume jilavă și ostilă, alunecoasă și murdară, care te îmbrâncește, îți scuipă hainele și te sperie cu o ingeniozitate bolnavă. Un fel de apocalipsă urbană anuală :). Dar adevărul este că mi-a plăcut întotdeauna iarna. Și chiar dacă zăpada nu ține mult, încă mi se pare atât de frumoasă încât mă mai hrănesc cu amintirea ei și după ce a fost mâncată de negreala cleioasă, care parcă vine de sub scoarța asfaltului. Dar da, îi înțeleg pe ceilalți, pentru că ei trebuie să curețe parbrize dimineața, să suporte miros de blănuri ude și de căciuli vechi, să își păstreze echilibrul ca să nu fie înghițiți de mizerie. În timp ce eu, după ce îmi duc băiatul la școală, mă întorc acasă și, dacă am noroc, îmi savurez dimineața. Beau cafea, îmi aleg o pijama frumos călcată și una dintre cele două pături cu miros de biscuiți și de lene, citesc, apoi fac mâncăruri multicolore care îl vor ademeni pe băiatul meu în bucătărie cu căldura și aroma lor de dolce vita mediteraneană. Foarte rar se întâmplă toate astea, dar foarte des pot spera că așa va fi, ceea ce îmi dă oricum o stare bună. Îmi place să mă ascund în casă și să fac niște lucruri mărunte, de care știu doar eu. Cărțile citite și visele (eu visez mult și țin minte aproape tot) încep să se amestece, dar asta am așteptat tot anul. Amestecul ăsta este singurul drog de care am nevoie și nu mi-l permit decât în două luni de iarnă. Și de regăsire.

Tot iarna, la un pahar de vin și în lipsa unui șemineu, ne petrecem serile văzând filme. Anul acesta am început cu Hobbitul (după ce revăzusem părțile precedente și Stăpânul Inelelor, ca să fie treaba făcută temeinic), apoi s-au amestecat True detective, Ida, Olive Kitteridge (acum citesc și cartea, dar traducerea nu pare bună), The Boxtrolls, Still the Water și alte câteva, mai mult sau mai puțin reușite. Printre ele, la un moment dat, și numitul Boyhood. L-ați văzut? Noi ne-am așezat, ca de obicei, amândoi într-un fotoliu, băgați sub aceeași pătură. Mi-a zis Robert: “cred că e un film frumos; s-ar putea să fie foarte emoționant pentru noi; este povestea unui băiat, de când intră la școală și până o termină”. Așa că ne-am ținut de mână, ca în liceu când mergeam la cinematografele Patria sau Studio. Am așteptat să ne emoționăm și să ne bucurăm, apoi să ne ducem ca în fiecare seară la băiatul nostru în cameră și să ne uităm cât de frumos doarme, să ne minunăm că există, că e al nostru și e mult mai mult decât am fi știut să ne dorim vreodată.

Dar Boyhood nu a vrut să ne emoționeze – sau nu imediat. A curs lent, plat, monoton. Partea interesantă este că a fost filmat ani la rând, cu aceiași actori – așa că vezi un băiat care chiar crește, niște adulți care chiar îmbătrânesc. Dar se și “întâmplă” ceva? Nu, nu în sensul acela al filmelor americane și nici măcar al celor europene. Este în mod voit la fel de banal în toate momentele. Nu are poezie, nu are simboluri, nu are imagini uimitoare, nu are morală. Doar o bucată de viață oarecare. La final am recunoscut că este un experiment interesant (și probabil ceva extraordinar pentru părinții copilului din rolul principal). Dar parcă nu meritase tot timpul pe care i-l dădusem.

Una peste alta, Boyhood mi-a rămas în minte. Poate nu chiar filmul în sine, cât un fel de a privi și poate ceva ce m-aș fi așteptat să fie. Poate mai degrabă acel Boyhood care se desfășoară zi de zi și an de an sub ochii noștri. Mi s-a făcut un dor de ceva nedefinit și m-am uitat prin fotografiile noastre din 2014 – anul în care Andrei, băiețelul nostru, a început școala. Tot anul am lucrat la fotografiile clienților și de ale noastre nici nu mai știam. Nu sunt multe, dar mi-am prelungit activitatea asta cât am putut. Simțeam că recuperez ceva dintr-un an care a trecut prea repede. În fotografiile astea, în care Andrei chiar crește și noi chiar îmbătrânim, este păstrat aproape tot ce am trăit în 2014.

Pe Andrei îl alint și îl tachinez spunându-i Picea uneori, pentru că îmi place să îl știu încă mic. Ce șansă pentru mine, o fată, să îl am pe Picea și să descopăr ce înseamnă boyhood… Acesta este varianta noastră de Boyhood, cea la care Robert și cu mine ne ținem de mână și ne emoționăm foarte tare. Sper să merite timpul vostru. Și dacă nu, măcar să vă facă să căutați prin fotografiile voastre propria bucată de viață.

Boyhood (1)
Boyhood (2)
Boyhood (3)
Boyhood (4)
Boyhood (5)
Boyhood (6)
Boyhood (7)
Boyhood (8)
Boyhood (9)
Boyhood (10)
Boyhood (11)
Boyhood (12)
Boyhood (13)
Boyhood (14)
Boyhood (15)
Boyhood (16)
Boyhood (17)
Boyhood (18)
Boyhood (19)
Boyhood (20)
Boyhood (21)
Boyhood (22)
Boyhood (23)
Boyhood (24)
Boyhood (25)
Boyhood (26)
Boyhood (27)
Boyhood (28)
Boyhood (29)
Boyhood (30)
Boyhood (31)
Boyhood (32)
Boyhood (33)
Boyhood (34)
Boyhood (35)
Boyhood (36)
Boyhood (37)
Boyhood (38)
Boyhood (39)
Boyhood (40)
Boyhood (41)
Boyhood (42)
Boyhood (43)
Boyhood (44)