O parte din mine ar fi vrut să danseze în continuare. Părea că nu mai aveam timp suficient pentru școală, așa că am renunțat la dans…
Încă un an de fotografie. Multe vise (unele îndeplinite, altele încă nu) în prea puține ore de somn. Și totuși, fiecare an de fotografie a fost mai bun decât precedentul, cum era să ne oprim? E curiozitate, e adrenalină, e ceva ce ne-a intrat în […]
Eu nu sunt Andrei. Dar oricât de nebunesc ar părea, când el e sătul, sunt și eu. Mă iau cu altele și uit că nu am mâncat. Dacă el nu se simte bine, mă simt cu adevărat bolnavă. Din fericire, el e aproape tot timpul […]
Lucrurile se schimbă. Nu atât de repede cât ne-am dori noi, asta este adevărat (și dureros în multe cazuri), dar când te uiți în urmă și vezi că în doar patru-cinci ani s-au schimbat mentalități și atitudini, parcă îți mai vine inima la loc. Din […]
Nu știu să-mi fi părut vreodată rău că plouă. La mare parcă este cel mai bine. Când eram mică, nimic nu mă înveselea mai tare decât să văd oamenii cum o iau la fugă spre hoteluri și lasă în urma lor plaja goală și (din […]
Emoții, tradiții, lacrimi, râs, dans, umor și, desigur, iar emoții. Emoții mai mult decât orice. Așa a fost, așa am văzut și am simțit, că altfel nu am fi fotografiat și nici nu v-am fi povestit :). Dar pentru asta tot trebuie să aleg doar […]
Tata îmi spunea Bonushkin/Bonushka (nu știu nici de unde vine, nici cum se scrie), tatăl lui Robert îmi spune Iri, dar cam atât cu alintul. Și nici eu nu prea alint lumea, cu excepția celor mai bune prietene și a băieților din familie. Dar adevărul […]
Când o luăm spre Vâlcea, parcă miroase a vacanță – chiar dacă mergem la muncă. Ne punem lucrurile în mașină, ne potrivim scaunele, ne alegem muzica de drum și fiecare se pierde în gândurile lui. Eu fac fotografii în minte, îmi imaginez că sunt un […]
S-a bucurat Robert că a luat un premiu Fearless cu fotografia de la pregătiri a lui Vlad, dar cum se întâmplă de obicei, parcă sunt altele de la nunta lor care îmi plac și mai mult – pentru că sunt ale mele, desigur :P. Nu, […]
Au trecut șapte ani și chiar nu știu când. Sunt șapte ani de-a lungul cărora am fotografiat multe dintre evenimentele prietenilor Ilincăi și ai lui Cătălin. În acest grup mare și frumos, cel mai drag nouă, am cunoscut părinți care între timp au devenit bunici și bebeluși care au devenit școlari.
