Beatrice şi Bogdan {Nunta}

La nunta lui Beatrice și a lui Bogdan, spre dimineață, îmi spune Cătălin: „Acum să te văd ce o să scrii pe blog”. Pe Cătălin îl știți, este soțul Andrei – fotografiile de la nunta lor sunt aici, pe blog. Prietenos și discret mă încuraja deja de câteva ore să trec peste o întâmplare urâtă. Era singurul dintre invitați care știa.

În momentul acela, partea cu scrisul pe blog părea foarte departe. Dar, fără să gândesc ceva, i-am spus că nu voi scrie despre ce s-a întâmplat. Trebuie să scriu câteva rânduri despre nuntă, nu despre ce ni s-a întâmplat nouă, nu? Nu. Evident. Este un blog, este al nostru și voi rămâne la fel de sinceră. Și iată, Cătălin, mărturisesc: de la un anumit punct încolo, n-am mai văzut lucrurile așa bine (la propriu!). Nu a fost vina mirilor, nici a invitaților, nici măcar a preoților (care m-au supărat de multe ori, dar nu și cu această ocazie :) ). Pur și simplu ne-a căzut un obiectiv și nu știam dacă va mai fi bun de ceva. Un alt fotograf, care întâmplător era lângă Robert când, absurd, obiectivul s-a desprins de pe aparat și a căzut, a exclamat: „oh, mă doare pe mine sufletul!”. Obosiți și uimiți de întâmplare, ne-a durut și pe noi.

A doua zi, mai odihniți și mai lucizi, ne-am mirat de noi că ne-am lăsat afectați de povestea cu obiectivul. Fusesem la o nuntă frumoasă, cu o mireasă superbă, cu mulți invitați care deja ne sunt dragi… Da, poate am pierdut un obiectiv scump. Dar noi avem tot ce îi trebuie cuiva să fie fericit, pentru (obiectiv și) restul există MasterCard, vorba reclamei.

Așa că, eliberată de povara „mărturisirii”, pot să vă spun și ce mi-a plăcut: mi-a plăcut să o văd pe Beatrice, o combinație rară de grație și forță, în mijlocul unui grup de prietene uimitoare. Personalități diferite, frumuseți diferite, dar susținându-se reciproc așa cum ogive subțirele susțin bolta grea a unei construcții gotice. Despre cuplul Beatrice și Bogdan încă nu știm multe lucruri – ne mai vedem, o să aflăm ;). Dar despre fete și despre prietenia lor aș putea spune, ca Ioana Bot într-un articol recent din Dilema Veche: „Prietenul răspunde la ceva foarte profund din noi, ceva ce suntem noi înşine, fără a ne schimba. Spre deosebire de dragoste, care e un proiect individual de ieşire din sine (…), prietenia e o întâlnire dintre două identităţi care se potrivesc în chip esenţial”. Cu o modificare – nu e vorba doar de două identități, ci de mai multe. Le doresc să aibă rezistența ogivelor despre care vorbeam.