Andreea & Iulian {Nuntă la Ambery Hall}

Din când în când se întâmplă, chiar când te-ai aștepta mai puțin, să ai o discuție foarte deschisă cu un om pe care nici nu îl cunoști. O discuție care apare așa, ca prelungirea unui gând pe care credeai că îl ții pentru tine.

Acum doi ani, spre sfârșitul unei petreceri lungi și foarte reușite, s-a apropiat de mine un tip, care dansase până atunci și părea că se distrează foarte bine. Nu mă așteptam să îmi vorbească. M-a întrebat, foarte direct, cum și cât timp o să mai suport să fac asta – se referea la fotografie de eveniment. Era dimineață, eram obosită și cred că tot ce am putut să spun în apărarea mea a fost “e o nuntă frumoasă”. El a zis că este o nuntă mai reușită decât altele, dar nu chiar cea mai grozavă, și, oricum, întrebarea era cât aș mai putea face asta – aceeași muzică, aceeași prosteală, mereu aceleași lucruri, ce sens are? Nu era răutăcios sau prietenos, ci perfect neutru. Pentru câteva clipe m-am întrebat dacă este real. Dacă tipul pe care îl fotografiam cu un minut înainte distrându-se chiar putea veni la mine să mă întrebe așa ceva sau poate o luasem razna. Discuția s-a terminat la fel de brusc și de imprevizibil cum începuse. I-am povestit lui Robert, care s-a amuzat de cum mi se întâmplă mie lucrurile astea și întâmplarea asta a devenit un lung prilej de tachinare.

La nunta Andreei și a lui Iulian, tot la petrecere, am avut o altă discuție – mai puțin surprinzătoare, dar la fel de deschisă. Cineva ne-a întrebat, la un moment dat, cum este să facem munca asta. “Oamenii nu sunt de obicei ca Andreea și ca Iulian. Andreea și Iulian sunt altfel. Sunt excepția, nu regula. Dacă ar fi toți ca ei… Dar nu sunt”. Abordarea era diferită, dar în esență întrebarea părea să fie aceeași. Și, între timp, cred că îi găsisem și răspunsul, dar nu m-am simțit în stare să îl dau atunci.

Andreea și Iulian sunt, într-adevăr, altfel. Sunt excepția. Și da, dacă mai mulți oameni ar fi ca ei, lumea asta ar fi minunată și munca noastră ar fi o poezie. Dar orice erou în povestea lui are niște întâlniri speciale, cu personaje care îl ajută să treacă peste niște încercări și să mai parcurgă o bucată de drum. Dacă prin această aventură cu fotografia am întâlnit mai multe excepții decât prin oricare alta? Și dacă toate aceste întâlniri au un sens și au apărut într-o etapă potrivită a vieților noastre? Pentru noi, bucureșteni nebuni și încrâncenați, mereu în viteză și workaholici, nevoiți să străbatem păduri gri de beton și uitare-de-sine, o întâlnire specială la momentul potrivit ne poate ajuta mult. Uneori ne ajută, de exemplu, să vedem că în lumea în care ne creștem copilul sunt oameni atât de frumoși în dragostea pe care și-o poartă unul altuia, de generoși și de atenți cu cei din jur. Și așa cum noi i-am întâlnit pe ei, copilul nostru ar putea întâlni cândva copiii lor, învățați la rândul lor să învețe și să fie buni. Într-o lume plină de căpcăuni, stridenți și zgomotoși, poate fi greu să mai zărești și așa ceva. Dar totuși există, iar noi îi întâlnim. Ei sunt inspirația noastră – și nu doar pentru fotografie.

(La nunta lor am avut prilejul să lucrăm alături de unii dintre cei mai buni profesioniști din domeniu – The Wedding Styler, Toni Malloni, preferații mei Maison Dadoo, videograful Marian Cristea și alții. Interesant este că toți au gândit și au simțit la fel ca noi pentru Andreea și Iulian. I-au privit cu admirație și au lucrat cu drag pentru ei. Niciodată nu s-a mai întâmplat să auzim atâtea lucruri bune despre un cuplu de la furnizori – de fapt, astfel de discuții nici nu au loc de obicei :) ).