Andrei are acum 13 ani. Scriu asta încercând să mă conving pe mine că așa este și să mă obișnuiesc cu cifra asta. Fotografiile sunt din 2020 – când avea 12, încă nu era așa de înalt, nu avea părul așa de lung, nu avea încălțări așa de mari, nu
→
Boyhood e un proiect fotografic, inspirat de un film. În proiectul nostru, ca și în film, un băiat crește cu adevărat. Pe Andrei îl fotografiem cu obișnuința și cu firescul cu care îl îmbrățișăm, fără niciun motiv special și fără vreo tehnică sofisticată. Valoarea proiectului, pentru noi, este sinceritatea totală
→
El e Andrei. Andrei al nostru, cât încă mai are nevoie de noi să crească. Apoi, un Andrei al unei lumi mult mai mari, în care sperăm să îl trimitem pregătit. Deocamdată, e vremea de boyhood și o savurăm picătură cu picătură. Cu fiecare noapte, patul lui cândva mare pare
→
Doarme dus, în poziții de mare balerin. Îl mângâi, scot plușurile de sub el, mă joc cu părul lui, îi pup burtica dezvelită. Mintea mea de părinte care se culcă prea târziu murmură, ca într-o transă, cuvinte anume, mai puternice decât cele rostite vreodată cu voce tare. Încă găsesc în
→
Eu nu sunt Andrei. Dar oricât de nebunesc ar părea, când el e sătul, sunt și eu. Mă iau cu altele și uit că nu am mâncat. Dacă el nu se simte bine, mă simt cu adevărat bolnavă. Din fericire, el e aproape tot timpul plin de veselie, de optimism,
→
Mama mă ținea de mână și îmi plăcea. Când traversam, mă ținea mai strâns. Întotdeauna a mers cu pași mici, iar atunci încă se potriveau cu pașii mei. Mă lua cu ea pe unde avea treabă și vorbeam mult. Mergeam pe jos sau cu tramvaiul, așa că aveam timp. Bucureștiul
→
Am mers într-o zi pe strada Lizeanu căutând, pur și simplu, o poveste. Una din poveștile vechi sau noi ale străzii. Am trecut pe lângă niște tineri englezi, probabil turiști, care nu păreau să se fi rătăcit. Tind să cred că au fost primii turiști care au ajuns aici în
→
Tata cunoștea bine tot Bucureștiul și avea o memorie extraordinară, știa să îți povestească ceva interesant despre aproape orice clădire veche. Dar când discuta cu mama despre ce, când și unde a fost ceva, rar cădeau de acord. Mă luau cu ei peste tot. Mergeam mult cu tramvaiul sau pe
→
Ochi mulți, asimetrici, privesc trecătorul umil și neștiutor. Unii sunt holbați și colțuroși, unii sunt desperecheați și sașii, unii sunt rotunjori și mici. Toți te măsoară, chiar și cei acoperiți de vechi cataracte, cei ascunși după pleoape de metal sau inflamați de cărămizi roșiatice. O casă galbenă, cu obrazul plesnit
→
Primăvara este jilavă și neagră aici. Vara are zile lungi și pustii în care asfaltul arde praf și gunoaie, urmate de nopți colcăitoare, cu răfuieli, tânguiri și dansuri orientale. Iar toamna vine târziu și degeaba, pentru că strada este săracă și în frunze, și în râsete de școlari. Doar albul
→