Deși aparent totul este pregătit și programat la minut, nu știi niciodată cu adevărat ce te așteaptă la o nuntă. Poți fi sigur că va fi altfel decât este scris în programul pe care, poate, l-ai primit și decât îți imaginezi. Îți pregătești geanta foto, haine de schimb, kitul „de supraviețuire” (medicamente, ceva de vreme rea, ceva de mâncat etc.). Bei o cafea și speri să fie magică. Îți așezi cu grijă lucrurile în mașină, respiri adânc. Poate chiar îți servești singur un discurs motivațional – recunosc, uneori fac asta: „O să ai mintea deschisă, o să fii prezentă, curioasă și atentă. O să te adaptezi la spații, vreme, oameni, situații, orice apare. O să dai tot ce ai mai bun, nu contează acum ce se mai întâmplă prin viața ta”. Ritual matinal de om ușor stresat. Pe urmă intri în poveste și vezi cum nu seamănă deloc cu altele, deși în program părea că ar fi cam la fel. (Ceea ce, de altfel, îți place atât de mult!).
Iată un eveniment care a fost pentru noi mai imprevizibil decât aproape toate celelalte din cei 17-18 ani de când facem fotografie de „nuntă altfel”. Am avut senzația continuă că trebuie să fim în mai multe locuri deodată. A fost un efort fizic considerabil. În fiecare moment, intuiam câteva variante interesante de a surprinde atmosfera și făceam alegeri pe care nu apucam să le gândim cât am fi vrut. Ziua ne-am luptat cu un soare năucitor, noaptea a fost frig. Am fotografiat mult și în viteză, în tot felul de spații dificile. Ne-a salvat de multe ori experiența (chiar nu era genul de eveniment pentru fotografi la început de drum). Am cunoscut oameni care ne-au plăcut mult. Ne-am simțit provocați și răsplătiți. Și ne-am dat seama că, în multe feluri, a fost momentul potrivit pentru noi să facem asta.
O nuntă modernă, rafinată și relaxată în același timp, foarte chic. Trei locuri: o seară la Regatul Pastravului, apoi o primă parte din ziua cea mare la Cuibul de lemn, iar în final, cină și petrecere la Castelul Bran. O atmosferă aparte – nu, nu de film cu Dracula, deși a avut și el un rol secundar :). Invitați veniți chiar din toată lumea. Un cuplu cu o energie formidabilă și molipsitoare, iar în jurul lor, multă dragoste și bucurie. Așa le dorim să fie mereu. Iar nouă ne dorim să fotografiem, în continuare, cele mai reușite și mai imprevizibile nunți.






















































































