Are 16 ani. Stau într-o sală de așteptare, se întârzie și aproape că mă bucur, pentru că am timp să înțeleg. Tot aud gândul ăsta – când uimit, când vesel, când speriat, când recunoscător… Cum să aibă el 16 ani? Îmi amintesc așa bine când am ieșit pe poarta maternității,
→
La noi nu prea ați văzut portrete. Nu pentru că nu am fi făcut de-a lungul anilor, ci pentru că ne-au atras mai mult instantaneele. În iarna asta însă, am făcut chiar foarte multe portrete și mai avem. Și dacă tot suntem în febra portretelor, am zis să încerc și
→
Andrei are acum 13 ani. Scriu asta încercând să mă conving pe mine că așa este și să mă obișnuiesc cu cifra asta. Fotografiile sunt din 2020 – când avea 12, încă nu era așa de înalt, nu avea părul așa de lung, nu avea încălțări așa de mari, nu
→
Boyhood e un proiect fotografic, inspirat de un film. În proiectul nostru, ca și în film, un băiat crește cu adevărat. Pe Andrei îl fotografiem cu obișnuința și cu firescul cu care îl îmbrățișăm, fără niciun motiv special și fără vreo tehnică sofisticată. Valoarea proiectului, pentru noi, este sinceritatea totală
→
El e Andrei. Andrei al nostru, cât încă mai are nevoie de noi să crească. Apoi, un Andrei al unei lumi mult mai mari, în care sperăm să îl trimitem pregătit. Deocamdată, e vremea de boyhood și o savurăm picătură cu picătură. Cu fiecare noapte, patul lui cândva mare pare
→
Doarme dus, în poziții de mare balerin. Îl mângâi, scot plușurile de sub el, mă joc cu părul lui, îi pup burtica dezvelită. Mintea mea de părinte care se culcă prea târziu murmură, ca într-o transă, cuvinte anume, mai puternice decât cele rostite vreodată cu voce tare. Încă găsesc în
→
Eu nu sunt Andrei. Dar oricât de nebunesc ar părea, când el e sătul, sunt și eu. Mă iau cu altele și uit că nu am mâncat. Dacă el nu se simte bine, mă simt cu adevărat bolnavă. Din fericire, el e aproape tot timpul plin de veselie, de optimism,
→
Pentru cei care nu au prins începutul, Boyhood este un mic proiect fotografic personal, inspirat de filmul cu același nume – film care nu ne-a marcat și care nici măcar nu este printre preferatele noastre, dar care ne-a dat ideea de a pune laolaltă, în ordine cronologică, momente de joacă, de
→
Pe Andrei îl alint și îl tachinez spunându-i Picea uneori, pentru că îmi place să îl știu încă mic. Ce șansă pentru mine, o fată, să îl am pe Picea și să descopăr ce înseamnă boyhood… Acesta este varianta noastră de Boyhood, cea la care Robert și cu mine ne ținem de mână și ne emoționăm foarte tare. Sper să merite timpul vostru. Și dacă nu, măcar să vă facă să căutați prin fotografiile voastre propria bucată de viață.
→