Boyhood 2020 - Cromatica Photography

Andrei are acum 13 ani. Scriu asta încercând să mă conving pe mine că așa este și să mă obișnuiesc cu cifra asta. Fotografiile sunt din 2020 – când avea 12, încă nu era așa de înalt, nu avea părul așa de lung, nu avea încălțări așa de mari, nu avea vocea așa neobișnuită, nu avea aparate dentare fixe și nu îl trimiteam la cumpărături. Acest capitol din Boyhood este, mai mult decât de obicei, despre transformări. Și despre tectonica unei lumi cu doar trei locuitori.

În anii trecuți, când aveam de lucru și îl lăsam singur acasă, îl mai sunam din mașină. Plăcerea noastră cea mai mare, vorbind cu el pe speaker, era să îi auzim vocea – încă mică, de copil. Vorbind cu el față în față, parcă nu ne puteam detașa suficient de subiectul discuțiilor cât să ascultăm pur și simplu vocea lui, așa că aveam un fel de mică mare bucurie secretă să vorbim cu el la telefon. Așa cum îmi pare bine că l-am ținut în brațe cât am putut (și am putut mult), tot așa îmi pare bine că de atâtea ori îi ascultam vocea la telefon, neatenți la discuție, dar topiți de drag și amuzați. Și cum ne e dor de plimbările lungi cu el în brațe, pe orice vreme și prin orice relief, ne e dor deja de vocea mică, dulce și veselă, niciodată prea puternică sau stridentă – o voce de copil foarte cuminte, ar fi zis unii, dar s-ar fi înșelat (babe frumoase or fi apărut, dar de copii cuminți tot nu am auzit). Așadar, mai multe transformări ale lui, mai multe doruri ale noastre.

Dacă adolescența ar veni doar cu altă voce, părinții s-ar plictisi de atâta bine probabil. Dar nu, nu vine doar cu atât. Și nici cei 40 de ani ai noștri nu vin chiar în pași de călugăr budist. Se adaugă o pandemie care ne blochează într-un apartament, o amânare a vieții obișnuite și imediat scade dramatic riscul de a ne plictisi de bine. E drept, la început ne-a plăcut schimbarea. Mult timp împreună, o rupere de ritmul monoton și obositor impus de școală, învățat mai multe lucruri interesante și utile, DIY cu succes prin casă, gătit cu scopul precis de a ne răsfăța, mai multă joacă, mai puțin stres. Am suportat toți destul de ușor chiar și pierderea unei lungi vacanțe aventuroase, al cărei moment ideal părea să fie atunci, la cei 12 ani ai lui Andrei.

Momentele grele apăreau doar când și când. De exemplu, dimineața, când încercam să prindem o rază de soare la fereastră și ne doream să fi stat la Alma Vii; sau de ziua lui Andrei, când am dat o fugă pe o plajă pustie, neștiind cum să umplem atâta asurzitoare și bizară liniște câtă se lăsase dintr-o dată peste tot; sau de Paște, când am fost pentru prima dată doar noi trei. Apăreau și când, în loc să fim părinți, eram profesori – asta era cel mai rău. Dar încă aveam toți trei resurse mari de optimism și veselie, Andrei se adapta remarcabil, noi încă nu știam de languishing.

Toamna a venit tot cu școală online și cu noi lucrând acasă. Am ajuns, treptat, să auzim aproape toți profesorii și colegii lui Andrei. Am intrat, fără să vrem și fără să vrea, într-o lume a lui, pe care noi o vedeam cu ochi de adulți. La 40 de ani și o pandemie, plin de griji și cu toate planurile în aer, nu vrei această întâlnire cu școala – care este tot cea veche, dar mai bolnavă decât credeai, fragilă, senilă, incoerentă. O școală care ni s-a părut că și-a pierdut de tot autoritatea, cândva prea mare, dar și hazul, care nouă ne-o făcea dragă până la urmă, cu toate lipsurile ei. Iar la 12 ani nu vrei să ai părinții pe lângă tine când răspunzi profesorilor, când încerci să te distrezi cu colegii, când îți faci temele, când te uiți pe pereți și când vrei să-i scrii unei fete. Nu vrei să fii colegul de muncă al unor adulți, care nici ei nu vor un coleg de 12 ani. Am făcut toți ce nu am fi vrut, am depășit granițe care ne ajutau să conviețuim, am greșit în nenumărate feluri. Deși întotdeauna am petrecut mult timp împreună, mult mai mult decât orice familie pe care o știm, această apropiere diferită și forțată a mișcat brutal plăcile tectonice din lumea noastră mică.  În timp ce se apropia iarna și noi ne pierdeam zi după zi din echilibru și răbdare, Andrei creștea, avea nevoie să își întindă aripile și să încerce lucruri noi. Am intrat în iarnă, pentru prima dată, cu inima strânsă, cu nerăbdarea să o vedem mai repede trecută, de parcă ea ar fi fost problema. Sigur, incertitudinile erau problema – cele aduse de pandemie și cele aduse de vârstă. Explozii, inundații, munți și prăpăstii care apăreau unde și când nu ne așteptam – sau, altfel zis, momente de furie, lacrimi, uși închise și tăceri amare.

Dar ce nu te omoară, te face mai puternic. Mă uit acum în urmă și înțeleg că am supraviețuit. Relațiile dintre noi au rezistat, s-au transformat și și-au adâncit rădăcinile. Am căzut pe rând, dar ne-am tot ridicat unul pe altul. Nu de puține ori, Andrei a fost cel care a ajutat și a făcut iar soare în casă. Răniți, vindecați, obosiți, întăriți, ne vedem acum ca niște camarazi de război. Ba, după niște săptămâni de vacanță, parcă nici nu ni se mai pare că a fost cine știe ce: ne-a fost totuși mai mult bine decât greu, am râs mai mult decât am plâns și ne-am mângâiat mai mult decât ne-am supărat. Simțim un aer de victorie și de pace deocamdată, chiar dacă știm că războiul nu s-a sfârșit.

Boyhood a curs într-o nouă direcție, cu o nouă intensitate în straniul 2020. Fără să mai stea cu colegii de clasă, fără să mai meargă la polo și la baschet, fără să-și mai întâlnească profesorii față în față, fără tabere și călătorii, fără petrecere de ziua lui, Andrei a fost doar cu noi, ca în primele luni de viață. Am înțeles ce a simțit și cu atât mai mult l-am admirat că nu și-a pierdut optimismul, nu s-a văitat și nu s-a plictisit. A știut să își umple viața cu o mulțime de idei și sentimente noi, care l-au maturizat. A citit, a văzut piese de teatru, a prins drag de franceză, s-a lăsat cucerit de informatică, iar marea lui dragoste pentru muzică a devenit și mai mare. S-a bucurat de cât a avut. A devenit conștient de puterea lui (pe care o folosește când prost, când minunat) și simțim acum că ne putem baza pe el tot mai mult. Încă se prinde de mâna mea când traversăm, dar îmi dă mâna ca un domn când cobor niște scări sau o pantă, mă cuprinde de umeri când nu sunt veselă. Cum binele la bine trage, i s-au întâmplat mici lucruri frumoase, total neașteptate în așa vremuri de izolare – nu vă pot spune decât că Robert și cu mine am oftat adânc, înduioșați și uimiți. E aproape mare.

boyhood 2020 001
boyhood 2020 002
boyhood 2020 003
boyhood 2020 004
boyhood 2020 005
boyhood 2020 006
boyhood 2020 007

Straniile dimineți de la începutul pandemiei, când totul s-a oprit și statul în casă a devenit obligatoriu. Atunci am realizat că în martie soarele nu ajunge în casa noastră decât la primele ore. Așa că am continuat să ne trezim devreme, dar, ca niciodată, prima grijă era să ne bucurăm de lumină, ca și cum lumina aceea ar fi devenit dintr-o dată vitală. În nicio altă primăvară nu am mai tânjit așa după soare, natură și spații largi.

boyhood 2020 008
boyhood 2020 009
boyhood 2020 010
boyhood 2020 011

Pe 18 martie, de ziua lui Andrei, suntem de cele mai multe ori plecați departe sau, mai rar, pregătim o mică petrecere în București. Anul trecut, pentru prima dată, a trebuit să găsim un mod de a sărbători doar noi trei, deplasându-ne atât cât era (oarecum) permis. Am luat-o spre mare, cântând și glumind, încercând să ignorăm vântul tăios și soarele cu dinți, dar mai ales atmosfera generală. În acel moment, ieșirea noastră de câteva ore părea aproape un act curajos. Am lăsat în urmă grijile, confuzia, stupoarea și am dansat pe plajă cât ne-au ținut picioarele.

boyhood 2020 012
boyhood 2020 013
boyhood 2020 014
boyhood 2020 015
boyhood 2020 016
boyhood 2020 017
boyhood 2020 018
boyhood 2020 019

Nici Paștele nu a mai fost așa vreodată – fără să mergem noaptea la biserică, fără să stăm la prânz cu familiile noastre. (Noaptea a fost alături de vecinii care au ieșit cu lumânări aprinse la ferestre, rugându-se și cântând încet, împreună. Iar prânzul de Paște a fost cu diverse device-uri pe masă și cu videoconferințe). Dar măcar bucuria decorării (tradiționale și netradiționale) a ouălor a fost la fel de mare.

boyhood 2020 020
boyhood 2020 021

Andrei încă nu s-a plictisit de ce poate face cu Lego. Dar își face jucării din absolut orice – chiar și din ce nu îți imaginezi și nu ai vrea.

boyhood 2020 022
boyhood 2020 023
boyhood 2020 024

La Alma Vii, în mijlocul țării, acolo unde mereu ajungem obosiți și stăm prea puțin, dar unde suntem fericiți și liniștiți într-un fel necunoscut nouă până să intrăm în această aventură cu casa de la țară.

boyhood 2020 025
boyhood 2020 026
boyhood 2020 027
boyhood 2020 028
boyhood 2020 029
boyhood 2020 030
boyhood 2020 031
boyhood 2020 032
boyhood 2020 033
boyhood 2020 034

Bucureștiul nostru, cel pe care îl cunoaște Andrei din lungile plimbări pe jos, începe din fața blocului și curge pe Precupeții Vechi, Toamnei, Popa Rusu, Italiană, Rosetti, trece pe cele mai liniștite străduțe vechi sau pe bulevarde la orele când sunt aproape pustii și apoi cotește iar spre casă. E un București în care el știe ca un adevărat omuleț al orașului restaurante și braserii bune, cofetării și gelaterii de răsfăț, bucătari și ospătari simpatici, meniuri diverse (hm, oare ce fel de părinți suntem?), muzee mici și mari, teatre vechi și noi, dar și case splendide, unele părăsite, pe care îmi promite că mi le va cumpăra când va fi mare. A luat de la noi dragostea pentru tei și visul de a salva clădirile frumoase.

boyhood 2020 035
boyhood 2020 036
boyhood 2020 037
boyhood 2020 038
boyhood 2020 039
boyhood 2020 040
boyhood 2020 041
boyhood 2020 042
boyhood 2020 043

Când vezi asta, știi clar că ai un băiat mare.

boyhood 2020 044
boyhood 2020 045

Fără a mai avea motivul și bucuria de a merge la WEDDCAMP, am ajuns totuși la mare și vara. Lumina dimineții și verdele frunzelor nu au fost singurele pe care le-am redescoperit și apreciat mai mult în pandemie; timpul petrecut cu oameni dragi, de care ne era dor, a fost cel mai important. Pentru Andrei cred că au fost zilele cele mai frumoase din an.

boyhood 2020 046
boyhood 2020 047
boyhood 2020 048
boyhood 2020 049
boyhood 2020 050
boyhood 2020 051
boyhood 2020 052
boyhood 2020 053
boyhood 2020 054
boyhood 2020 055
boyhood 2020 056
boyhood 2020 057
boyhood 2020 058
boyhood 2020 059
boyhood 2020 060
boyhood 2020 061
boyhood 2020 062
boyhood 2020 063

Știi cum este când încă pare vară, dar tu simți mirosul toamnei și îți dă târcoale un fel de neliniște? De când mă știu în septembrie am avut senzația că trec peste un prag important, că trebuie să mă adun, să-mi fac planuri, să învăț, să lucrez, să iau decizii, să fiu atentă. Andrei privește toamna cu aceeași liniște și bucurie ca pe oricare alt anotimp. Are toată încrederea în ea că va fi de treabă, măcar că toată lumea pare cu susul în jos.

boyhood 2020 064
boyhood 2020 065
boyhood 2020 066
boyhood 2020 067
boyhood 2020 068
boyhood 2020 069

Da, seria de mare finețe cu degetul în nas nu lipsește și nu va lipsi, ține mult la ea.

boyhood 2020 070
boyhood 2020 071
boyhood 2020 072
boyhood 2020 073
boyhood 2020 075
boyhood 2020 076
boyhood 2020 077
boyhood 2020 078
boyhood 2020 079
boyhood 2020 080
boyhood 2020 081
boyhood 2020 082
boyhood 2020 083

Andrei dansează cu toată ființa lui de când era mic de tot. Dansează cum simte și nu are nicio treabă unde și cu cine este. Un concert de orgă într-o biserică sau un concert rock pe un stadion, un jazz vesel la masă, Ada Milea, Fără Zahăr, vechituri de pe vreme noastră – muzica parcă trece prin corpul lui și îl umple de bucurie.

boyhood 2020 084
boyhood 2020 085
boyhood 2020 086
boyhood 2020 087
boyhood 2020 088
boyhood 2020 089
boyhood 2020 090
boyhood 2020 091
boyhood 2020 092
boyhood 2020 093
boyhood 2020 094
boyhood 2020 095
boyhood 2020 096
boyhood 2020 097
boyhood 2020 098
boyhood 2020 099
boyhood 2020 100
boyhood 2020 101

Și a mai trecut un an.

boyhood 2020 102

Și au mai trecut zece ani.

(Fotografiile sunt făcute la distanță de fix zece ani, în fața grădiniței la care a mers. S-au păstrat ghiozdănelul și veselia lui Andrei. Prima fotografie este făcută în prima lui zi de grădi. El nu a plâns, eu da. Un deceniu mai târziu, eram liniștiți amândoi :)).

boyhood 2020 103
Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Share on whatsapp
Share on telegram
Share on linkedin
Share on email
Share on stumbleupon

S-ar putea să vă placă și...

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to Top

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.