Despre timp, memorie și fotografie Abia recent l-am descoperit pe Gheorghi Gospodinov. Și, așa cum fac și cu muzica, unde orice descoperire care mă bucură se transformă pentru o vreme într-o mică obsesie, am citit tot ce am găsit scris de el. Mi-a plăcut Refugiul timpului, la care mă tot
→
Am plantat un ginkgo biloba — un cadou de la prietenele mele.Când l-a adus curierul, nu era mai estetic și nu părea mai viu decât o coadă de mătură. După câteva săptămâni, l-am declarat „mort” și am comandat altceva să pun în loc. Dar n-am avut timp să-l scot din
→
Mă plimbam prin Cișmigiu cu Lulu, fetița noastră lagotto romagnolo. Niciuna dintre noi nu e friguroasă și nu se satură de zăpadă vreodată, așa că eram mulțumite. Îi mai ziceam una-alta, ne priveam drăgăstos. Ce-i drept, până să ajungem în parc, întâlniserăm și oameni care ne cam speriaseră, iar eu
→
Cum poate știți, avem o căsuță săsească într-o minune de sat din mijlocul țării. Alma Vii se numește satul și nu ajungi în el când ai drum spre altundeva, ci când este chiar locul unde vrei să ajungi. În 2018, când ne-am îndrăgostit noi de căsuță și de sat, pentru
→
Are 16 ani. Stau într-o sală de așteptare, se întârzie și aproape că mă bucur, pentru că am timp să înțeleg. Tot aud gândul ăsta – când uimit, când vesel, când speriat, când recunoscător… Cum să aibă el 16 ani? Îmi amintesc așa bine când am ieșit pe poarta maternității,
→
Am știut imediat că vom ține minte această nuntă. A fost chiar altfel, în cel mai bun sens. Muzică veselă cubaneză și muzică bună de toate felurile, sute de cocori din hârtie făcuți chiar de mireasă și de mire, o atmosferă ca de vacanță (nu este fantastic să poți realiza
→
Era iarnă când ne-am văzut prima dată, îmi amintesc că ningea. Am fost la ei acasă și eram cam stresați pentru că nu știam la ce să ne așteptăm, nu aveam nici cea mai vagă idee în ce spațiu și în ce lumină aveam să lucrăm. Am cunoscut o familie
→
Eram încă la început, aveam o părere cam proastă despre nunți în general și una și mai proastă despre fotografia de nuntă. Dar ne plăcea mult să fotografiem – atât de mult încât, cu inima strânsă, am acceptat să fotografiem nunți și botezuri. Chiar în perioada aceea de început, am
→
Cu nunțile am încheiat deocamdată. Sigur, rămân botezurile, ședințele foto de familie și cele business, dar, când se termină nunțile, parcă se termină furtuna. A mai trecut un an de fotografie și de de-toate. Dacă aleg să mă uit doar la fotografie, a fost fantastic. E al 14-lea an mai
→
Vântul aduce miros de tei în casă. Se aude încetişor în boxe Paolo Conte cântând Via con me, un affogato sexy încearcă să mă trezească, un lagotto pufăie încet pe piciorul meu şi mă trage la somn. Muncesc mult şi dorm puţin, am tot felul de nelinişti şi sunt prinsă
→