Oameni, stări, momente. Pentru mine ceea ce urmează să vedeți mai jos nu reprezintă o nuntă. Dacă ar fi fost doar o nuntă, poate m-aș fi plictisit și v-aș fi plictisit. Știu, o să vă gândiți că nu este înțelept să spun că nunțile mă plictisesc. Dar, în cazul meu, este chiar necesar. Când plec sâmbăta dimineață de acasă, o fac cu emoție și curiozitate, gândindu-mă că un cuplu sau o familie ne va primi foarte aproape, într-o zonă în care nu ajunge un musafir obișnuit, ci doar un prieten apropiat. Cel mai probabil suntem așteptați tot cu un fel de curiozitate și emoție, pentru că ne-au invitat pe noi, niște străini, să trăim o zi împreună cu ei. Așa mă gândesc înainte să plec de acasă, nu că merg la încă o nuntă – și asta mă ajută să fac lucrurile așa cum cred eu că trebuie făcute.
Imaginile de mai jos sunt o parte din ceea ce am trăit împreună cu Andra și cu Petruș. Niște fotografii pe care le iubim, niște amintiri dragi și pentru noi. Am știut de când i-am întâlnit prima oară că este ceva deosebit cu ei. După ce i-am revăzut la cununie, deja îmi plăceau foarte mult – Petruș i-a cântat Andrei și ceea ce ar fi putut fi o banală cununie civilă s-a transformat într-un moment vesel și emoționant. Iar după nuntă ne-am trezit așa, deodată, că au devenit importanți pentru noi și că mai avem și alte lucruri de trăit împreună. Sau poate orice deodată închide în el, de fapt, o poveste lungă și complicată ;).