Știi genul de zi, cum au tot fost în ultimele veri, în care într-un loc plouă cu găleata, la o aruncătură de băț mai încolo e soare, apoi pare că vine potopul, după care vezi cel mai senin cer, bei un pahar cu apă și, când te uiți iar în sus, e plin de nori care se mișcă repede, începe iar furtuna, iese iar soarele și tot așa până nu mai știi dacă aproape te-ai uscat sau abia te-ai udat, dacă te-a cam bătut soarele sau ai stat prea mult în ploaie. Nu știi și nici nu ai timp să te mai gândești. Scoate aparatele, pune-le protecții de ploaie, bagă-le în genți, pune genților protecții de ploaie, scoate-le iar, schimbă setările aparatelor continuu, vai ce soare puternic este, se întunecă dintr-o dată, iar plouă și aparatele s-au udat prea tare, pune-le protecții, bagă-le în genți, scoate-le repede, fotografiază, ia-o de la capăt. Poate o să zici că nu suntem zdraveni și poate chiar ai dreptate, dar cât ne place să ne „chinuim” așa! O fi vreo problemă de prin copilărie (să ne spună un psiholog, dacă vrea să ne salveze), dar parcă nouă ne priesc vremea și vremurile sucite.
Așa o zi am petrecut cu Szidonia și cu Mihai la The Wedding House. O zi imprevizibilă, intensă, cu parfum și cu gust, cu de toate. Pe lângă Valentina care făcea liniștită minuni cu florile și Cătălin care filma având un aer de maestru zen, sper că noi doi n-om fi arătat ca niște suricate în agitația noastră entuziastă de a prinde tot. Dar o să vezi, chiar erau oamenii și era ziua de prins și de păstrat bine.

















































































































































