Am mers într-o zi pe strada Lizeanu căutând, pur și simplu, o poveste. Una din poveștile vechi sau noi ale străzii. Am trecut pe lângă niște tineri englezi, probabil turiști, care nu păreau să se fi rătăcit. Tind să cred că au fost primii turiști care au ajuns aici în
→
Tata cunoștea bine tot Bucureștiul și avea o memorie extraordinară, știa să îți povestească ceva interesant despre aproape orice clădire veche. Dar când discuta cu mama despre ce, când și unde a fost ceva, rar cădeau de acord. Mă luau cu ei peste tot. Mergeam mult cu tramvaiul sau pe
→
Ochi mulți, asimetrici, privesc trecătorul umil și neștiutor. Unii sunt holbați și colțuroși, unii sunt desperecheați și sașii, unii sunt rotunjori și mici. Toți te măsoară, chiar și cei acoperiți de vechi cataracte, cei ascunși după pleoape de metal sau inflamați de cărămizi roșiatice. O casă galbenă, cu obrazul plesnit
→
Primăvara este jilavă și neagră aici. Vara are zile lungi și pustii în care asfaltul arde praf și gunoaie, urmate de nopți colcăitoare, cu răfuieli, tânguiri și dansuri orientale. Iar toamna vine târziu și degeaba, pentru că strada este săracă și în frunze, și în râsete de școlari. Doar albul
→
Mi-ar plăcea să ajung în India cândva. Niște ochi de fotograf ar fi răsfățați de atâta culoare și diversitate, de imprevizibilul formelor, de contrastele puternice. Până atunci însă, aceiași ochi se pot răsfăța cu mici lumi stranii, ca strada Lizeanu. În plus, în cazul acestei lumi mai ușor de atins
→
Legături văzute și nevăzute țin împreună casele de pe Lizeanu. Am avut mereu senzația că aici veștile circulă foarte repede, că trec fulgerător dintr-o casă în alta și de pe o parte a drumului pe cealaltă. Îmi imaginez că dacă te obrăznicești la un lizean din prima casă, s-ar putea
→
Pe strada pe care se vând sicrie, piese de orice, materiale de construcții și kebab există și acest magazinaș a cărui vitrină mă atrage de fiecare dată. Un polițist fără cap își ține chipiul direct pe gât, în timp ce vecinul de alături, mult mai dotat, are nu doar cap,
→
De ce să mă uit pe fotografiile de la o nuntă? Sunt toate la fel. Gene false, trenă, culori pastelate, prăjiturele și floricele… Iar ședințele foto, cu ei mici, cu ei mari, cu ei îmbrățișați, cu ei cocoțați în vârf de deal? Și toate fotografiile aranjate, chinuite, artificiale și lipsite
→
Eram pentru prima oară în Botoșani, foarte obosiți din cauza drumului cu trenul, dar curioși să descoperim oameni, muzee, parcuri, străduțe, orice ne-ar fi putut face să simțim mai bine atmosfera locului. Ne-am cazat la un hotel mai vechi din centru, în care am întâlnit oameni mai amabili decât oriunde
→
Două surori într-un moment de grațioasă și dulce feminitate. Și un nou premiu Fearless, pentru cea mai echilibrată echipă nebună de fotografi. Irina intră astfel în Top 50 Fearless Photographers 2015. Competiția continuă :).
→