Iulia & Robert {Nuntă la I Do Weddings}

Sunt un om cu mulți pitici, mai ales muzicali. Ascult muzică să mă trezesc și să adorm, să mă concentrez și să mă relaxez. Vreau să ascult doar muzica pusă de mine, ceea ce de multe ori nu se poate. Iar dacă vreau să ignor muzica, nu pot. Nu trece niciodată pe lângă mine – nici măcar când e proastă, din păcate. Mereu o aud, mereu am o reacție. Cam intensă, zic unii. Deci pitici – gârlă! Și unii sunt foarte inimoși și entuziaști, iar alții sunt, vorba uneia huiduite, ca echipe de cetățeni cu venin, de zici că le-a dat Soros bani să se revolte așa la toate mizeriile.

Am observat că atunci când mă îndrăgostesc ascult, dintr-o dată, altă muzică. Se schimbă piticii, probabil, sau se înmoaie, cine știe. Versurile devin mult mai importante. Și ascult obsesiv. Bănuiesc că toți iubitorii de muzică pățesc la fel și că asta influențează favorabil vânzările de căști audio.

Mă gândesc la muzică pentru că mă uit prin fotografiile Iuliei și ale lui Robert. Și, văzând tortul lor, îmi amintesc de That’s amore, cântecelul acela vechi pe care cred că îl știe toată lumea. L-am auzit de prea multe ori fără să vreau. Știți voi, when a moon hits your eye like a big pizza pie, when the world seems to shine like you’ve had too much wine, when you dance down the street with a cloud at your feet… Dar când vezi oameni atât de îndrăgostiți și de veseli ca Iulia și Robert, parcă multe cântece încep să ți se pară mai drăguțe. Adică zău, uitați-vă la ei. Oricât de Grinch am fi, tot ne înseninăm un pic. Mă duc să îmi caut căștile.