Maria & Daniel {Nuntă la Passau}

Passau, Germania. Prima imagine care îţi vine în minte ar putea fi aceea a unui oraş acoperit de ape. Dar noi am fost acolo cu puţin timp înainte ca apele să înghită oraşul. Era foarte frig, vânt şi ploaie. Chiar şi aşa, locul ni s-a părut prietenos. Maria şi Daniel, pe care abia atunci îi cunoşteam, ne aşteptaseră la gară. I-am simţit ca pe nişte prieteni – lucru la care încă mă gândesc şi pe care nu îl pot înţelege pe deplin.

Nu eram în cea mai bună perioadă a noastră. Dincolo de fotografie, erau nişte lucruri importante care nu mergeau bine şi care ne consumau energia. Am ajuns în Germania obosiţi şi supăraţi, sperând copilăreşte că se va întâmpla ceva care ne va schimba starea. Dar uneori trebuie doar să îţi doreşti.

Vorbind şi râzând, am descoperit că Maria şi Daniel nu se temeau de zecile de lucruri mici care îi sperie uneori pe oamenii mari – mai ales când se căsătoresc. Vremea era cumplită şi nunta urma să aibă loc pe un vas de croazieră. Noi nu cunoşteam ritualurile şi puneam o mulţime de întrebări. Cu toate acestea, făceam planuri împreună ca şi când nimic nu ar fi putut să fie altfel decât ne doream.

O clădire veche, cu istorie şi stil. Petrecusem toţi noaptea în hotelul Wilder Mann şi dimineaţa devreme am început pregătirile. Din cauza norilor, era aproape întuneric afară, iar zidurile groase ale clădirii nu lăsau nici măcar lumina aceea gri să intre în cameră. Din fericire, un fotograf are nevoie în egală măsură de lumină bună şi de entuziasm pentru ceea ce face. Lângă Maria şi Daniel, nu poţi să fii altfel decât entuziast. Veţi vedea cât de special a fost momentul în care s-au întâlnit în ziua nunţii, cât de vesele sunt fotografiile făcute afară, în ploaie, cum au mers cu o maşină decapotată prin frig, ce intens au trăit ceremonia religioasă alături de cei dragi, câtă bucurie a fost pe puntea vaporului care aluneca elegant pe Dunăre.

Când am luat trenul înapoi spre Viena, am simţit că se întâmplase, într-adevăr, un lucru bun. N-am fi ştiut să îl numim. Iniţial, ne bucurasem să vedem că există distracţie şi acolo unde nu se fumează şi nu urlă în boxe o muzică sfâşietor de proastă, unde petrecere nu înseamnă epuizare, unde semnificaţia momentului nu se pierde printre detalii organizatorice şi buletine meteo. Pe urmă ne-am dat seama că era mai mult de atât, că aveam nevoie să fim în preajma unor oameni care nu se tem să fie optimişti şi să aibă încredere. Nu cred că a fost o întâmplare să-i întâlnim pe Maria şi pe Daniel, pentru că ei ne-au amintit, în momentul cel mai potrivit pentru noi, să ne bucurăm din toată inima de lucrurile bune din viaţa noastră şi să fim recunoscători pentru ele.