Carmen & Radu {Nuntă la Ambery Hall}

Mărturisesc, am gustat puțin din vacanța de vară. În stilul nostru, am plecat când și unde nu ne gândiserăm, dar tot este bine că am reușit. În orice vacanță simțim nevoia să mergem mult – și nu știu dacă fugim de ceva sau spre ceva, dar cert este că, după un timp, simțim că am ajuns pe drumul cel bun. O hartă tot mai uzată, care începe să se rupă pe la colțuri. Drumuri cu miros de flori și de nisip, palmieri grăsani și palmieri subțirei, curbe strânse și apusuri copleșitoare. Cu soare fierbinte și cu apă sărată, mintea începe să se curețe de gânduri serioase și de bălării sufocante. Pești multicolori prin apă, pești delicioși în farfurie. O ușurință tot mai mare de a râde și un amestec de nepăsare cu încredere, pe măsură ce nasul și umerii își schimbă culoarea. Și uite așa, deși goana noastră prin muzee și situri arheologice aduce vag a turism cultural, ajungem ca orice turiști inculți să ne comportăm puțin prostește și să acceptăm resemnați o ținută mai lălâie, să oferim copilului înghețată înainte de masă, să ne mirăm sau să ne bucurăm de te-miri-ce. Până ne trezim și plecăm acasă, că tot lucrul bun are un sfârșit.

Pentru că azi am vrut să mă gândesc la vacanță, nu la lucrurile serioase care mă așteptau acasă bătând din picior, mi-am zis că ar merge pe blog ceva simplu și dulce, ca o înghețată. Sper să fiți și voi în aceeași dispoziție și să vă placă fotografiile cu Radu și Carmen.