Vântul aduce miros de tei în casă. Se aude încetişor în boxe Paolo Conte cântând Via con me, un affogato sexy încearcă să mă trezească, un lagotto pufăie încet pe piciorul meu şi mă trage la somn. Muncesc mult şi dorm puţin, am tot felul de nelinişti şi sunt prinsă în diverse aşteptări încordate, dar tot îşi face loc un pic de dolce vita în casa asta. Mai ales când editez şi ascult muzică. Şi, în mod excepţional, vara asta ne-am păstrat un weekend liber, pentru că nu am putut hoinări în primăvară, aşa că pe undeva poate chiar ne aşteaptă o vacanţă. E bine. E bine, îmi tot spun, ca să nu uit, ca să zâmbesc des, ca să-mi fac curaj, ca să fiu recunoscătoare. Nu toți oamenii ascultă muzică și se bucură de teii înfloriți când lucrează, nu peste tot este pace.
La primul eveniment fotografiat anul acesta, am observat bărbații adunându-se în grupuri și discutând despre război. Cu fețe serioase, cu voci coborâte, citau diverse articole și se contraziceau politicos. Am avut o senzație de film, de ireal. Am privit apoi femeile, care, ca întotdeauna, își ascundeau grațios neliniștile și aveau grijă de toată lumea. Parcă nu mai știam în ce an suntem. De atâtea ori mă întrebasem cum o fi fost înaintea marilor războaie, cât timp își păstraseră oamenii speranța că lucrurile se vor liniști, de ce nu au fugit mai devreme etc. Și iată-ne în 2022, după o pandemie, atâtea pierderi și atâta izolare, că ne întâlnim și vorbim (sau tăcem) despre război. Oare fotografiile făcute acum ce vor spune peste niște ani?
Nu e ca și când înainte, când mergeam la evenimente, nu mă gândeam că trăim vremuri bune. Mă gândeam de multe ori, pentru că oamenii întâlniți în acești 14 ani de fotografie au fost tot mai prosperi, mai eleganți, mai pricepuți în a petrece și a se bucura de toate. Doar că acum nu mai este opțional acest gând, a devenit obligatoriu. Sunt clipe când mă sperie atât optimism și clipe când mi se pare că trebuie să savurăm mulțumiți orice zi bună. Clipe când mă simt vinovată de picăturile de dolce vita din casa mea și clipe în care mi se pare că nu mă bucur destul de ce am și nici lumea nu pot să o schimb.
Avem un sezon plin, cu o mulțime de evenimente frumoase și vreau să mă bucur. Vreau ca fotografiile noastre să bucure. Vreau să fim toți prezenți, atenți, conștienți. Să facem și să ne facem bine. Într-o zi, aceste fotografii din vremurile bune ne vor încălzi sufletele, fie că vremurile vor fi mai aspre, fie că vara noastră va trece în toamnă.
Vă arăt niște fotografii de la un eveniment de anul trecut. Mi-l amintesc foarte bine, pentru că am trăit cu ochii larg deschiși acea zi. Nu știu ce vor însemna pentru voi, dar mi-ar plăcea să fie ca un affogato într-o zi de vară, ca dulceața unui lagotto somnoros, ca o muzică bună, ca un vis de vacanță, ca un chef de petrecere sau ca un reminder să iubiți și să vă bucurați. Alexandra și Vlad, să fie o lungă dolce vita la voi și să molipsiți și pe alții!
- By the Lake, foto nunta, fotograf eveniment, fotograf nunta, fotograf profesionist, fotografi nunta, fotografi nunta Bucuresti, fotografi profesionisti, fotografi profesionisti nunta, fotografie mire, fotografie mireasa, fotografie nunta, fotografie portret, fotografie profesionala, fotografii familie, fotojurnalism, fotojurnalism de nunta, nunta Bucuresti, nunta By the Lake, Portrete, profesionisti, sedinta foto, sedinta foto nunta, sedinta foto nunta Bucuresti
