O fotografie veche și dragă premiată de This is Reportage, o fotografie de anul acesta premiată de Fearless și două fotografii finaliste (nici prea vechi, nici prea noi) ne dau o senzația, într-un an atât de imprevizibil, că mai sunt și lucruri care rămân la locurile lor – ca bucuria
→
Kill your darlings, ne spunea cu ani în urmă o fotografă cu multă experiență. Încerca să ne învețe cum să ne alegem fotografiile. Știa că ne atașam de prea multe dintre fotografiile pe care le făceam, iar acest atașament stătea în calea unei selecții bune. Era adevărat, am înțeles de
→
Peste unele fotografii, ca și peste unii oameni, parcă trece timpul altfel – mai frumos, mai blând. De multe ori te uiți în urmă și zici oh, nu așa ar fi trebuit să fac. Dar sunt și fotografii care, nemaifiind recente, te bucură chiar mai mult și le simți mai
→
Boyhood e un proiect fotografic, inspirat de un film. În proiectul nostru, ca și în film, un băiat crește cu adevărat. Pe Andrei îl fotografiem cu obișnuința și cu firescul cu care îl îmbrățișăm, fără niciun motiv special și fără vreo tehnică sofisticată. Valoarea proiectului, pentru noi, este sinceritatea totală
→
Era extrem de cald, lumina era insuportabilă, dar oriunde te uitai, cineva avea treabă. Oamenii veneau, aduceau lucruri, plecau, decorau, ajutau mireasa, meștereau, raportau. Dar nu eram în niciuna dintre obișnuitele dream teams care se formează în București – după cum știți, există pentru aproape orice nuntă o lungă listă
→
Când oamenii pe care îi fotografiez se întâmplă să fie îndrăgostiți sau bucuroși, energia lor îmi face bine. Dacă trăim împreună niște momente speciale, viața mea e mai bogată. Iar când văd în jur zeci de oameni care petrec, îmi dau seama că sunt într-un loc și într-un timp foarte
→
Cândva știam în Vâlcea doar un magazinaș din care îmi cumpăram vase pictate, când mergeam spre Conacul lui Maldăr. Între timp, orașul a devenit (aproape) un fel de Sinaia pentru noi – adică un oraș pe care îl știi cu bune și cu rele, îl îndrăgești ușor-ușor și, ca un
→
Mi-a strigat un paznic acum câteva luni: nu vă mai grăbiți așa, că îmbătrâniți! Treceam cum trec eu mereu, ca o furtună, pe lângă clădirea veche, cu pereți groși, din a cărei curte el privea forfota străzii ca un sfinx, îmbrăcat nepotrivit într-o uniformă posacă, maronie. Pe asta nu o
→
Tocmai am decis să fac dezordine (cronologică) pe aici și să vă arăt ceva frumos-frumos de anul trecut. Așa, pentru că mi-e dor și pentru că știu că o să vă placă. Întâmplarea fericită a făcut ca anul trecut să-i fotografiem pe unii dintre cei mai cei din a noastră
→
